bulk-sms-in-industria-hoteliera

În luna aprilie a acestui an, Guvernul României, la inițiativa Ministerului Turismului, a adoptat probabil cel mai important act normativ în domeniul turismului, menit să alinieze România la standardele europene. Legea Turismului prevede înființarea Organizațiilor de Management al Destinației (OMF), ca încurajare a parteneriatului dintre mediul privat și cel public. Mai mult, urmează a se reînființa birourile externe de promovare turistică, pentru a restabili legătura directă între România și turoperatorii internaționali.

Toate aceste măsuri adoptate au ca scop managementul eficient al unui domeniu care se bucură de creșteri semnificative de la an la an. În anul 2018, turismul a înregistrat o creștere de aproape 10%, atrăgând din ce în ce mai mulți turiști români, dar și străini. Având în vedere cele de mai sus, industria hotelieră din România trebuie să găsească o nouă strategie eficientă de promovare dar și de retenție a clienților o modalitate constantă de a păstra turiștii interesați să revină în vacanțe și de a alege serviciile locale.

Dar dacă ar exista o soluție prin care putem promova servicii, sejururi, vacanțe, oferte speciale, dar pe care o putem folosi și pentru managementul zilnic al hotelurilor, cum ar fi rezervări,confirmări, check-in-uri și check-out-uri, plăți etc?

Din fericire, Robo SMS reprezintă o soluție ideală, care poate îmbina două aspecte extrem de importante ale business-ului dumneavoastră: partea promoțională și partea tranzacțională.

Campanii SMS de promovare și retenție a clienților

Studiile arată că tinerii cu vârste intre 30 și 35 de ani sunt mult mai predispuși să valorifice ofertele primite prin intermediul campaniilor de promovare, dacă acestea sunt atractive și avantajoase. Promovarea prin SMS poate fi cu atât mai eficientă, întrucât rata de deschidere a SMS-urilor este estimată la 98%, comparativ cu orice altă metodă de marketing.

Campaniile de marketing pot avea mesaje diferite, însă rezultatul este de a îndemna clientul să achiziționeze un pachet, să facă o rezervare sau să participe la diverse evenimente organizate. Iată câteva exemple de mesaje pe care le puteți utiliza în campaniile dumneavoastră:

Rezervați o vacanță de 6 zile în hotelul nostru și primiți bonus 1 noapte din partea noastră! Trimiteți mesaj cu textul VACANTA pentru mai multe informații

sau

Vizitați siteul nostru pentru mai multe oferte! Câștigă o croazieră pe mare în valoare de 500 RON oferită de hotelul nostru!

Rezervă un sejur de 3 zile și poți câștiga! Tu faci rezervarea, noi îți oferim micul dejun inclus în preț! Trimite mesaj cu textul HOTEL și intră în concursul nostru!

Concurența în domeniul hotelier este una acerbă, iar mesajul dumneavoastră trebuie să fie unul puternic, cu un impact cât mai mare, astfel încât clientul să considere că merită să își petreacă vacanța în hotelul dumneavoastră. Un client satisfăcut nu doar că se va întoarce în locația dumneavoastră, dar va aduce și alți clienți prin recomandări, iar șansele de câștig sunt mult mai mari. Motivați oaspeții dumneavoastră să recomande locația prin diverse oferte promoționale:

Recomandă-ne prietenilor tăi folosind cuponul VACANTA100 și vei beneficia de o noapte gratuită în hotelul nostru! Vino împreună cu gașca la mare și noi te vom răsplăti cu o cină romantică pe malul mării!

O altă modalitate prin care poți câștiga inima (și portofelul) clienților este de a crea parteneriate cu comercianți locali sau furnizori de diverse servicii, pe care le poți promova pentru a oferi diversitate și a crea diferite modalități prin care clienții să se simtă implicați:

Te așteptăm în perioada 5-7 mai 2019 la o degustare gratuită de vin! Hotelul Mirage si Vinoteca ți-au pregătit o gamă variată de vinuri rafinate!

Cel mai delicios târg de brânzeturi are loc weekendul acesta în incinta hotelului Mirage! Vino să degustăm împreună delicatese oferite de Wine&Dine!

SMS-uri tranzacționale pentru un management eficient

În timp ce campaniile de promovare prin SMS atrag clienții și spores veniturile, SMS-urile tranzacționale au un scop diferit, acela de a asigura o funcționare eficientă a sistemului dumneavoastră.

Confirmarea rezervărilor poate fi mult mai ușoară prin transmiterea unui SMS către client, prin care este anunțat că sejurul său a fost confirmat. De asemenea, clientul ii se poate cere să răspundă mesajului pentru a confirma la rândul său.

O altă modalitate prin care putem asigura un feedback pozitiv de la client este aceea de a trimite un sms de notificare acestuia cu câteva zile înainte de a începe sejurul:

Domnule Popescu, vă informăm că la data de 15 iunie 2019 începe sejurul dumneavoastră: Vă așteptăm la adresa Str. Aurel Vlaicu nr. 25, începând cu ora 12 pentru check-in!

O astfel de notificare se poate transmite automat prin API-ul Robo SMS și poate fi programată în sistemul dumneavoastră cu ușurință. Este utilă atât pentru dumneavoastră, cât și pentru client și în același timp vă aproprie de client, care se simte informat și apreciat.

SMS-urile tranzacționale pot fi utilizate eficient și pentru a cere feedback oaspeților, sub forma unui formular cu 3-5 întrebări la care poate răspunde direct prin SMS: Domnule Popescu, vă mulțumim pentru vizita dvs! Opinia dvs contează pentru noi! Vă invităm să răspundeți la un sondaj cu 3 întrebări despre experiența dvs în locația noastră. Răspundeți DA pentru a ne oferi feedback! În momentul în care clientul răspunde mesajului, îi puteți trimite un set de 3 întrebări consecutive la care poate răspunde fie cu textul DA sau NU sau cu un număr de la 1 la 10, în funcție de conținutul întrebării.

Sezonul estival este oficial deschis, iar acesta este momentul perfect în care puteți testa gratuit softul nostru de Bulk SMS. Echipa Robo SMS este la dispoziția dumneavoastră cu sfaturi si suport pentru a vă ajuta să creșteți afacerea dumneavoastră și să oferiți clienților experiențe de neuitat!